FLÁUT, flaute, s. n. Instrument muzical de suflat, cu registru superior, de formă cilindrică, făcut din lemn sau din metal, cu găuri și cu clape. Auzul i se umplu de glasurile flautelor din Hălăuca. CAMILAR, TEM. 219. M-am adăpostit între stînci cu glas de flaut. GALACTION, O. I 346. Flautele șuierau ca niște sirene disperate. ANGHEL-IOSIF, C. L. 97. – Pronunțat: fla-ut. - Variantă: fláută (MARIAN, O. I 282) s. f.